Si totusi...de ce retro? Ce ne fascineaza pe noi cand vedem o masina veche?
De ce "cu caracter"?
Pentru ca atunci cand te intalesti prima oara cu o masina retro, mai ales dupa ce ai cunoscut-o doar in fotografii, te uimeste. Te uimeste marimea ei, oricat de pregatit ai fi sa gasesti ceva mare. Te uimesc solutiile tehnice din acele vremuri, pe care tu le credeai mult mai recente. Mai sunt detalii tehnice nu chiar atat de nesemnificative. Dar mai ales pentru forme. Da, in ziua in care atingi masina de peste 30 de ani, viata ti se schimba (presupunand ca esti pasionat).
Desenul de atunci, formele continuue, sunt fara pereche. Viitorul era mai indepartat atunci. Poate acesta este si motivul pentru care designul era atat de studiat. Foarte rar se crea "comercial". Formele erau clare, clasele erau clare. Nu existau cross-over-uri si coupe-uri cu 4 usi. Iar daca propuneai asa ceva radeau si copiii de gradinita. De ce oare, odata cu trecerea timpului avem parte de mai multe progenituri, rezultate ale dorintei mintilor avide de comercial de a mai crea inca o nisa ? Sau tocmai am raspuns? Cred ca da.
Mi-e greu sa nu iubesc o masina veche, mi-e greu sa nu mangai in lungime o masina veche care-ti sopteste atatea povesti, care-ti dezvaluie atata istorie.
Am ceva de spus si pentru fanii masinilor noi, Stiti voi, alea eficiente, inteligente, care se parcheaza singure si care iti sunt si prietene. Micile imperfectiuni, micile chitibushe care apar la un oldtimer, sunt doar accente care te leaga mai mult de "fierul ala". Perfectiunea este plictisitoare. Altfel de ce schimbam mai mult masinile astazi decat acum 35 de ani? Nu e din cauza devalorizarii, nici a ofertelor noi, ci din lipsa unei legaturi, fie ea si light-afectiva. Nu ne mai leaga nimic, nu mai traim nimic cu ea. Ne plictiseste. Mult. Si probabil asta este si fundamentul politicii de consum din industria auto...
De ce "cu caracter"?
Pentru ca atunci cand te intalesti prima oara cu o masina retro, mai ales dupa ce ai cunoscut-o doar in fotografii, te uimeste. Te uimeste marimea ei, oricat de pregatit ai fi sa gasesti ceva mare. Te uimesc solutiile tehnice din acele vremuri, pe care tu le credeai mult mai recente. Mai sunt detalii tehnice nu chiar atat de nesemnificative. Dar mai ales pentru forme. Da, in ziua in care atingi masina de peste 30 de ani, viata ti se schimba (presupunand ca esti pasionat).
Desenul de atunci, formele continuue, sunt fara pereche. Viitorul era mai indepartat atunci. Poate acesta este si motivul pentru care designul era atat de studiat. Foarte rar se crea "comercial". Formele erau clare, clasele erau clare. Nu existau cross-over-uri si coupe-uri cu 4 usi. Iar daca propuneai asa ceva radeau si copiii de gradinita. De ce oare, odata cu trecerea timpului avem parte de mai multe progenituri, rezultate ale dorintei mintilor avide de comercial de a mai crea inca o nisa ? Sau tocmai am raspuns? Cred ca da.
Mi-e greu sa nu iubesc o masina veche, mi-e greu sa nu mangai in lungime o masina veche care-ti sopteste atatea povesti, care-ti dezvaluie atata istorie.
Am ceva de spus si pentru fanii masinilor noi, Stiti voi, alea eficiente, inteligente, care se parcheaza singure si care iti sunt si prietene. Micile imperfectiuni, micile chitibushe care apar la un oldtimer, sunt doar accente care te leaga mai mult de "fierul ala". Perfectiunea este plictisitoare. Altfel de ce schimbam mai mult masinile astazi decat acum 35 de ani? Nu e din cauza devalorizarii, nici a ofertelor noi, ci din lipsa unei legaturi, fie ea si light-afectiva. Nu ne mai leaga nimic, nu mai traim nimic cu ea. Ne plictiseste. Mult. Si probabil asta este si fundamentul politicii de consum din industria auto...
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu